Accident rutier în Mănășturel: Două persoane transportate la spital

by Bianca Baraboi

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în cursul nopții trecute în urma unui accident rutier produs pe raza localității Mănășturel, comuna Cuzdrioara.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Salvatorii au găsit un autoturism răsturnat pe plafon, în șanțul destinat colectării apelor pluviale de pe marginea drumului. Din fericire, în interiorul mașinii nu se aflau persoane încarcerate.

Două persoane – un bărbat și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani – au fost consultate la fața locului de către echipajul medical. Ulterior, aceștia au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale. Potrivit primelor evaluări, victimele se aflau în stare de conștiență și erau cooperante.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către autoritățile competente.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza