4 martie, Ziua Internațională de Conștientizare HPV: prevenția, esențială în lupta împotriva infecției

by Oana Spiru

Cu ocazia declarării zilei de 4 Martie drept Ziua Internațională de Conștientizare a HPV se dsfășoară în fiecare an activități de informare menite să crească gradul de conștientizare cu privire la riscurile infecțiilor cu virusul papiloma uman (HPV) și a implicării acesora în apariția unor forme de cancer, în rândul populației la risc, a corpului medical și a decidenților pe linie de sănătate publică, pentru a promova prevenirea primară și secundară a cancerelor respective prin vaccinare HPV și prin organizarea și participarea la programele de screening ( în special pentru cancerul de col utrin ).

Cu acest prilej sunt organizate la nivel internațional ( Societatea Internațională  Profesională HPV – IPVS) activități de informare, educațăe sanitară și comunicări ( campanii IEC ) destinate în principal populației la risc prrivind asocierea infecțiilor HPV cu mai multe tipuri de cancer ( col uterin, anal, penian și unele tipuri de cancer de piele și mucoase ).

Se subliniază importanța prevenirii, depistării precoce și tratamentului afecțiunilor legate de HPV, evidențiind vaccinarea ca un instrument esențial pentru a reduce răspândirea virusului. De asemenea, Ziua oferă potențial o oportunitate de a recunoaște și sprijini supraviețuitorii cancerelor asociate cu HPV.

Societatea Internațională de Papilomavirusuri (IPVS) a înființat Campania Internațională de Conștientizare a HPV pentru a introduce în cotidian normalitatea dezabaterii publice a informațiilor legate de modalitățile de prevenire a transmiterii infecțiilor HPV, și penru a reduce stigma și a încuraja acceparea și participarea la vaccinare și screeningl.

În fiecare an, pe 4 martie, organizații din întreaga lume participă la activități precum: organizarea de sesiuni de informare și ateliere pentru a educa comunitățile despre riscurile HPV și prevenirea acestuia, împărtășirea de experiențe personale și mesaje de sănătate publică pentru a încuraja vaccinarea și screening-ul.

Se recomandă colaborarea cu organizații de sănătate pentru a crește conștientizarea și a ajunge la audiențe mai largi și diseminare a  temelor campaniei IPVS „O grijă în minus”, subliniind că HPV este prevenibil și gestionabil prin măsuri adecvate.

HPV afectează milioane de persoane la nivel global, cauzând aproape jumătate de milion de decese anual, majoritatea fiind prevenibile prin vaccinare și depistare timpurie.

Conștientizarea publicului rămâne scăzută, făcând educația esențială pentru reducerea poverii globale a cancerului. Prin participarea Ziua Inernațională, cetățenii și comunitățile pot lua măsuri concrete pentru a se proteja pe ei înșiși și pe ceilalți, inclusiv prin vaccinare, participarea la screening-uri și distribuirea de informații precise.

Cetățenii sunt invitați să se implice individual pe viitor prin:
• Informare și vaccinare împotriva HPV;
• Distribuirea de conținut educațional pe rețelele sociale sau în comunitățile locale;
• Susținerea persoanelor afectate și promovarea accesului mai larg la îngrijiri medicale preventive;
• Colaborarea cu organizații pentru a organiza evenimente sau campanii care promovează conștientizarea HPV.

Ziua Internațională de Conștientizare a HPV promovează următorul mesaj: infecțiile HPV și transmiterea lor pot fi prevenite și astfel, printr-o acțiune colectivă, impactul global al cancerelor legate de HPV poate fi redus semnificativ.

Informații suplimentare pe site-ul: HPV Awareness Day 2026 | International HPV Awareness DayHPV Campaign

Vaccinarea HPV și participarea la programele de screening se regăsesc pe lista recomandărilor Codului Europei Contra Cancerului, a cărui a 5-a Revizie a fost lansată public de către Comisia Europeană în Februarie 2026, iar diseminarea în România va fi lansată în 19 Martie cu prilejul Congresului Internațional organizat la București de Societatea Română de Medicină Preventivă, de către Ambasadorii pentru România delegați ai Proiectului ECAC 5 al OMS / Asociației Internaționale de Cercetare pentru Cancer ( IARC ), D-nii David Ritchie și Florian Alxandru Nicula ( membru în Consiliul Științific ).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza