Primul laborator de cristalizare a proteinelor din România, funcțional la Universitatea Babeș-Bolyai

by Christian Suciu

Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică și Centrul de Cercetare Enzimiologie și Biocataliză Aplicată din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) marchează o premieră națională prin înființarea primului laborator de cristalizare a proteinelor din România.

Laboratorul a fost realizat în cadrul proiectului de cercetare BacProBio (PNRR I8, contract nr. 760251/28.12.2023), coordonat de Dr. Jürgen Brem și Conf. Dr. László Csaba Bencze. Proiectul ce are ca obiectiv explorarea interacțiunilor proteină-proteină din bacterii în vederea dezvoltării unor noi antibiotice.

Noul laborator este dotat cu echipamente de ultimă generație, printre care se remarcă sistemul de pipetare automată Mosquito Xtal3, capabil să pipeteze rapid și precis volume de ordinul nanolitrilor, esențiale pentru obținerea cristalelor de proteine de înaltă calitate.

Laboratorul se integrează în infrastructura Centrului de Cercetare Enzimologie și Biocataliză Aplicată, care de asemenea, asigură în premieră întreg fluxul de lucru legat de proteine recombinate: izolarea și purificarea acestora, analiza funcțională și structurală a lor. Noul laborator beneficiază de suport și colaborare și din partea Centrului Național de Difractometrie de raze X, infrastructură de cercetare avansată în cadrul aceleiași facultăți, dotată în anul 2018 cu un difractometru de ultimă generație.

Membrii echipei BacProBio au fost instruiți de experta Ibolya Leveles de la Laboratorul de Cristalizare de Proteine al Universității de Tehnologie și Economie din Budapesta, iar primele cristale de proteine deja obținute în noul laborator sunt in curs de analiză printr-un parteneriat cu Universitatea din Oxford, Centrul de Difracție Diamond. Structurile obținute vor constitui un pas major în caracterizarea interacțiunilor proteice esențiale din bacterii și, implicit, dezvoltarea de noi antibiotice.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza