Pe fondul efectelor economice ale războiului dintre Statele Unite și Iran, care a intrat în a cincea săptămână, prețul aurului încheie luna martie cu un declin de aproximativ 14,6%, cea mai mare scădere lunară de la criza financiară din octombrie 2008, când metalul prețios s-a depreciat cu 16,8%.
Marți, prețul aurului a crescut cu aproximativ 3%, până la 4.652,31 dolari pe uncie, în timp ce contractele futures pe aur au urcat la aproximativ 4.645 dolari pe uncie.
Creșterea modestă vine într-un context de incertitudine privind evoluția conflictului dintre SUA și Iran. Potrivit Wall Street Journal, președintele american Donald Trump le-ar fi spus consilierilor că este dispus să oprească ostilitățile militare chiar dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne în mare parte închisă, scrie News.ro.
Într-o postare pe rețeaua Truth Social, Trump a afirmat că Washingtonul ”poartă discuții serioase” cu oficiali iranieni, dar a avertizat că, în lipsa unui acord rapid, forțele americane ar putea ataca centrale electrice, câmpuri petroliere și insula Kharg, un punct esențial pentru exporturile de petrol ale Iranului. Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat într-un interviu pentru Al Jazeera că obiectivele Washingtonului în Iran ar putea fi atinse ”în câteva săptămâni, nu în luni”.
În același timp, Reuters a relatat că aproximativ 2.500 de pușcași marini americani au sosit în Orientul Mijlociu în weekend, provenind din unitatea de elită 82nd Airborne Division. Conflictul din regiune a afectat piața aurului, deoarece creșterea puternică a prețurilor la petrol și gaze a alimentat temerile privind o accelerare a inflației la nivel global și posibilitatea unor noi majorări ale dobânzilor.
În prezent, Wayne Nutland, manager de investiții la Shackleton Advisers, a declarat că în ultimii ani modul în care se tranzacționează aurul s-a schimbat semnificativ. Înainte de războiul din Ucraina, prețul aurului era de regulă invers corelat cu randamentele obligațiunilor și cu dolarul american: aurul creștea când acestea scădeau și invers.
După izbucnirea conflictului din Ucraina, aceste relații s-au modificat, iar în 2025 și la începutul lui 2026 aurul a crescut mult peste nivelurile sugerate de relațiile tradiționale dintre piețe. Potrivit lui Nutland, în contextul războiului cu Iranul, aurul pare să fi revenit la relația sa clasică cu piețele financiare. Randamentele obligațiunilor și dolarul american au crescut, iar aurul a reacționat prin scădere.

este parte a