Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit noaptea trecută, în jurul orei 22:45, la un accident rutier petrecut pe strada Mărășești din municipiul Dej.
Ajunse la fața locului, echipajele operative au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în apropierea unui pod. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar situația a fost gestionată rapid de către salvatori.
Un tânăr în vârstă de 18 ani, aflat în autoturism, a fost evaluat de paramedicii SMURD. Acesta nu a prezentat leziuni care să necesite transportul la spital.
La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, care au asigurat măsurile de siguranță și au verificat eventualele scurgeri de combustibil sau alte riscuri.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către poliție.