Adrian Molnar, Institutul Inimii Cluj: ”Tinerii fug de specialitățile grele din cauza stresului!” Sute de locuri neocupate la Medicina de Urgență, Neonatologie sau Chirurgie

by Christian Suciu

Directorul Institutului Inimii ”Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Dr. Adrian Molnar, este de părere că motivul principal pentru care peste 60 de locuri au rămas neocupate la prima sesiune de rezidentiat, mai ales în specialități deficitare, îl reprezintă stresul constant caracteristic profesiei ce îi determină pe tineri să opteze către o specialitate cu un viitor comod.

”Am fost foarte surprins că au rămas peste 600 de locuri neocupate în sesiunea din toamnă, în special pe specialități deficitare precum medicina de urgență sau chirurgia în general. Este prima data când la secția mea, 1 din 4 posturi nu s-a ocupat, 10 posturi nu au fost ocupate la chirurgie cardiovasculară la nivel national.

Din punctul meu de vedere, scenariul este în felul următor: toate aceste specialități neocupate sunt unele dificile, atât în perioada studiului universitar, dar și după. Impun stres permanent și un stil de viața greu de gestionat. Din aceste motive, tinerii se îndreaptă spre o viață profesională mai lipsită de stres după obținerea specialității, una ale cărei probleme se încheie la finalul zilei de lucru sau una care să se desfășoare la nivelul unui cabinet.

Resimțim zilnic presiune din partea pacienților, a familiilor pacienților și a mass-mediei. Am colegi ce au fost amenințați că vor fi dați la TV pentru anumite aspecte. Noi simțim presiunea din jurul nostru, nu este ceva nou pentru noi” a declarat chirurgul într-o intervenție pentru emisiunea Prima News.

Ministerul Sănătății a anunțat deja organizarea unei sesiuni extraordinare a concursului de rezidențiat ce va avea loc în data de 14 mai pentru ocuparea celor 628 de locuri și posturi neocupate în sesiunea precedentă însă Rectorul UMF, Leonard Azamfirei s-a arătat sceptic în privința acestei alternative a ministerului.

”Să nu privim cu prea mare optimism această sesiune, deoarece o parte din cei ce vor lua rezidențiatul în mai, o fac doar ca opțiune temporară. Problema fundamentala este ca acesti medici nu vor avea unde sa profeseze, pentru ca avem aceeasi infrastructura medicala ca acum 30 de ani”, a transmis Rectorul UMF Târgu Mureș.

O solutie ar putea fi îmbunătățirea infrastructurii spitalicești prin Planul Național de Redresare și Reziliență, un motiv să-i atragă înapoi în țară pe medicii ce profesează în afara României.

”Sunt convins de faptul că medicii din afara țării ar reveni dacă le-am crea condiții optime. Din generația mea, am adus din afară 5-6 medici tineri din aproape 50 plecați. E păcat că au fost determinați de condițiile din țară să plece, dar dacă ar avea condiții mai bune, aparatură mai performantă și mentori care să-i îndrume, aceștia ar rămâne cu siguranță în țară. Salariile actuale sunt la un nivel decent chiar dacă nu se compară cu cele din Germania sau Franța”, a mai transmis managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, Adrian Molnar pentru Prima News.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza