Profesorii ar putea să primească stimulente de risc. Proiectul a trecut de Senat

by admin

Senatul României a adoptat luni propunerea legislativă prin care se acordă în perioada stării de urgenţă şi de alertă stimulente de risc cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de 2.000 de lei lunar şi personalului nedidactic şi auxiliar – 1.500 de lei lunar.

,,Cadrele didactice, precum şi personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţămantul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar inflinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă şi a stării de urgenţă, pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii coronavirusului COVID-19″, prevede proiectul de lege.

Inițiatorii propunerii au fost parlamentarii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Alfred Simonis, Robert Cazanciuc şi Radu Preda.

Dacă va fi adoptat și in Camera Deputaților, care este for decizional, proiectul va merge la promulgare la președintele Iohannis.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza