Ziua Limbii Române este sărbătorită atât la Chișinău, cât și la Cluj-Napoca, prin evenimente dedicate limbii și culturii române. La Chișinău, Academia Română și Academia de Științe a Moldovei au organizat, duminică, ședința festivă intitulată „Limba noastră cea română”, eveniment deschis de clujeanul Ioan Aurel Pop, fost președinte al Academiei Române.
La Cluj-Napoca, Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca pregătește o săptămână de manifestări dedicate Zilei Limbii Române, desfășurată în perioada 29 august – 5 septembrie 2025.
Evenimente dedicate limbii române, la Cluj-Napoca
Luni, 31 august, de la ora 15:00, la Centrul de Cultură Urbană Casino va avea loc un eveniment cultural-artistic dedicat Zilei Limbii Române.
În cadrul manifestării vor fi susținute conferințe despre limba română de către Horia Bădescu și Vasile Igna, iar publicul va putea participa la un moment poetic susținut de poeții Horia Bădescu, Oana Boc, Ion Cristofor, Vasile Igna, Ion Mureșan, Vasile Nedelcu, Adrian Popescu și Andreea Iulia Scridon.
Programul va continua cu un recital de muzică și poezie susținut de Marius Țion, Katalin Kolcsar, Sorin Lupu și Péter Kolcsar.
Porțile Institutului „Sextil Pușcariu”, deschise pentru public
Marți, 1 septembrie, cercetătorii Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” se vor întâlni cu publicul în cadrul Zilei porților deschise.
Între orele 9:00 și 16:00, vizitatorii vor putea descoperi laboratoarele Institutului și proiectele de cercetare derulate de specialiștii clujeni.
Manifestările organizate la Cluj fac parte din seria de evenimente dedicate limbii române și pun în valoare activitatea cercetătorilor, scriitorilor și oamenilor de cultură care contribuie la promovarea și studierea limbii române.
Ziua Limbii Române, sărbătorită pe 31 august
Ziua Limbii Române este marcată anual la 31 august, în urma unei inițiative legislative adoptate de Parlamentul României. Data a fost stabilită simbolic în aceeași zi în care, în Republica Moldova, este sărbătorită „Limba Noastră”, sărbătoare instituită în anul 1990.
Prin această zi este subliniat caracterul comun al limbii române și legătura culturală dintre comunitățile de vorbitori de română de pe cele două maluri ale Prutului și din afara granițelor României.

este parte a