Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală continuă cercetările într-un dosar penal care vizează o infracțiune deosebit de gravă: viol comis asupra unui minor.
În cadrul anchetei, în data de 30 aprilie, au fost reținute trei persoane de sex masculin, cu vârste de 17, 19 și 20 de ani. Acțiunile au fost luate în urma probelor strânse până în acel moment de către organele de cercetare penală.
La data de 1 mai, tinerii în vârstă de 19 și 20 de ani au fost prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej. În urma analizării materialului probator, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
În ceea ce îl privește pe minorul de 17 ani, aflat și el printre suspecți, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej a decis aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă pentru a documenta complet faptele și pentru a stabili întreaga activitate infracțională.
Reamintim că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal, menită să permită strângerea probelor în mod legal. Această etapă nu presupune vinovăția persoanelor cercetate, care beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă.