Antreprenor in pandemie: “Chiar când trebuia să ne bucurăm de reuşita noastră, a venit pandemia”

by Gustiuc Madalina

Pandemia a dat peste cap zeci de afaceri. Mulţi dintre antreprenori au stopat investiţiile, altii au dat faliment, multi au incercat sa se reinventeze. Ioana Coroian, împreună cu asociata ei Violeta Ivaz, sunt printre “victimele” pandemiei, desi au incercat să găsească o soluţie pentru atelierul lor de croitorie.

Deschis de doi ani, atelierul din Cluj-Napoca a început cu ţinute de eveniment şi de zi. Ioana şi Violeta au încercat să dezvolte afacerea şi să crească ca brand. Tot mai multe cliente le călcau pragul pentru a alege ţinute unicat. Miresele erau foarte încântate, au început să vină pentru că gaseau rochii de mireasă mai altfel, conceptuale. Însă, odată cu pandemia, planurile s-au schimbat şi au fost nevoite să găsească o soluţie.

“Fetele au venit şi au dat comandă de rochii şi lucrurile s-au blocat acolo. Acum, noi le-am oferit clientelor o variantă să nu ridice rochiile de la noi, să poată să lase rochiile la atelier, până când va avea loc evenimentul. Dar cumva ne-am îngreunat nouă situaţia. Ne-am axat acum, în ultima perioadă, pe rochii de mireasă şi pe ţinute de cununie civilă. Faptul că am mers pe cununie civilă cumva ne-a ajutat foarte mult în perioada pandemiei, practic asta ne-a salvat. Am trimis destul de multe chestionare, ne-am concentrat foarte mult pe partea online. Am făcut foarte multe video call-uri, pentru că majoritatea fetelor sunt plecate în străinătate sau nu au posibilitatea să probeze rochii. Pentru anul viitor avem peste 100 de mirese. Am trecut la conferinţe video, exact cum vin fetele aici, să povestească. Destul de multe fete au plătit şi taxa de rezervare pentru anul viitor. Modelul îl vor alege când vor veni la atelier. Le încurajăm pe mirese să vină şi anul acesta să îşi dea o comandă”, a spus Ioana.

Lucrurile însă nu stau prea bine şi Ioana împreună cu colega ei se gândesc la o posibilă reinventare. Costurile vor creşte, dar şi atelierul va intra în competiţie cu ceilalţi creatori de ţinute.

“Chiar când trebuia să ne bucurăm de reuşita noastră, a venit pandemia. Acum o să vină două luni care vor fi foarte foarte grele şi incerte şi nu ştim ce se va întâmpla. O să ne concentrăm în continuare pe cununie civilă, dar şi pe mirese. Însă, dacă lucrurile o să meargă foarte rău şi evenimentele chiar nu se vor ţine, atunci o să facem probabil o linie de zi. E destul de greu să o facem pentru că aici intrăm în competiţie cu marii producători. Noi nu facem produse în serie. Lucrurile se fac la comandă, destul de limitat, rochiile fiind unice. Reinventarea noastră ar însemna foarte multe schimbări inclusiv partea financiară, ar trebui alocate mai multe investiţii”, a adăugat antreprenoarea.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza