Elita mondială a gimnasticii ritmice, la Cluj în acest week-end

by Cristina Mihaila

 Elita mondială a gimnasticii ritmice și-a dat întâlnire la Cluj, în cadrul primei competiții de gimnastică ritmică de tip World Challenge Cup organizată în România. La 16 ani de la reînființare, Federația Română de Gimnastică Ritmică organizează pentru prima dată în România prima competiție de tipul World Challenge Cup. Evenimentul este ultima frontieră pentru gimanastele din întreaga lume, înainte de Campionatul Mondial de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Fiecare țară care dorește să participe la Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup va trimite la Cluj-Napoca maximum două dintre cele mai bune gimnaste.

Competiția se desfășoară cu spectatori. Accesul se face pe baza biletului achiziționat din rețeaua iabilet.ro. Vineri şi sâmbătă, 23-24.08.2019, publicul va urmări din sală sau din fața ecranelor calificările, când gimnastele concurează pentru a obţine punctajele necesare participării la finala pe obiecte. Duminică, 25.08.2019 vor evolua cele mai bune 8 gimnaste de la fiecare obiect (cerc, minge, măciuci şi panglică) şi cele mai bune 8 ansambluri de la cele două exerciţii prezentate în calificări (5 mingi şi 3 cercuri + 2 perechi de măciuci).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza