Concursul de talente muzicale pentru persoane cu dizabilităţi. Se fac înscrieri și la Cluj

by admin

Fundaţia United by Music Romania şi Fundaţia creştină Diakonia din Sfântu Gheorghe vor organiza anul viitor a doua ediţie a concursul de talente muzicale pentru persoane cu dizabilităţi, iar concurenţii se pot înscrie până la sfârşitul lunii ianuarie.

În competiție se poate înscrie orice persoană cu dizabilităţi care cântă la un instrument muzical sau cântă vocal, iar câştigătorul va primi drept premiu o excursie în Olanda.

“Se mai poate înscrie la concurs până la sfârşitul lunii ianuarie, audierile fiind susţinute în judeţele Covasna, Harghita, Mureş, Cluj şi Braşov. Finala concursului este programată în martie 2020 în sala de spectacole a Colegiului Székely Mikó din Sfântu Gheorghe. Selecţia va fi realizată de către un juriu format din specialişti: profesori de muzică, muzicieni, cântăreţi etc. Toţi participanţii vor interpreta o piesă muzicală individual. Genul de muzică interpretată: fără restricţii, la alegerea candidaţilor”, precizează organizatorii.

Anul trecut s-au înscris 37 de candidaţi, dintre care 19 au ajuns în finală şi 10 au fost premiaţi.

“Cu patru persoane, care s-au clasat pe locurile I-III, am participat la o excursie de o săptămână în Olanda, la evenimentul Benefit Week, organizat de către partenerul olandez. Aici vocalişti talentaţi în fiecare seară au cântat în faţa a sute de persoane la evenimente caritabile. Şi în acest an premiul principal al concursului este o excursie de peste o săptămână în Olanda, unde câştigătorul o să aibă ocazia să cânte în faţa publicului larg (…) Cei care vor fi recomandaţi de către juriu vor avea parte de educaţie muzicală”, adaugă organizatorii.

Organizatorii au precizat că un lanţ de magazine prezent în judeţele Covasna şi Harghita a donat, luni, suma de 5.890 lei pentru organizarea concursului.

Donaţii pot fi făcute în continuare pentru susţinerea primei formaţii muzicale compuse integral din persoane cu dizabilităţi, premiate la concursul de talente de anul trecut.

“Se poate face o donaţie lunară (sau donaţie unică) pentru proiectul United By Music, un proiect care creează o schimbare în societate. Misiunea noastră este de a oferi educaţie muzicală şi posibilităţi de performanţe pentru persoane cu dizabilităţi, talentate în muzică. Organizăm în mod regulat workshopuri muzicale pentru muzicienii noştri cu dizabilităţi, unde cu ajutorul mentorilor lucrează la repertoriul muzical. Cheltuielile permanente în acest proiect sunt: onorariu mentori, profesori, cheltuieli administrative, fonduri pentru transportul beneficiarilor, asigurare şi întreţinere mijloacelor de transport, cazare şi mese pentru beneficiari, întreţinerea instrumentelor muzicale şi cumpărare de echipamente noi după nevoi. Făcând clic pe linkul http://united-by-music.ro/ro/donează.html şi accesând butonul Donează oricine poate contribui cu 25, 50, 75, 100 de lei sau cu orice sumă, lunar sau o singură dată”, se mai arată în comunicat.

Fundaţia Diakonia a derulat în ultimii ani numeroase proiecte destinate incluziunii persoanelor cu dizabilităţi şi administrează o unitate protejată şi un centru de zi pentru astfel de persoane în municipiul Sfântu Gheorghe, precum şi un centru de recreere, terapie şi agrement în localitatea Valea Crişului.

În urmă cu câţiva ani, Diakonia a derulat, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică, programul “Acceptă-mă”, un program de informare, comunicare şi educare a tinerilor cu privire la persoanele cu dizabilităţi, în scopul acceptării şi integrării mai facile în societate a acestora din urmă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza