CFR Cluj câștigă derby-ul și se distanțează la 8 puncte de FCSB! Vinicius a fost omul decisiv al „feroviarilor”

by admin

CFR Cluj – FCSB 1-0

Liga 1 a revenit după o pauză de o lună și ceva cu primul derby al campionatului. CFR și FCSB s-au întâlnit în această seară într-un nou duel pentru ocuparea poziției de lider în primul eșalon. Ambele formații sunt în luptă directă pentru câștigarea prestigiosului trofeu de campioană.

Prima repriză a duelului a fost ceva mai săracă în ocaziile spre spațiul porții. Cele două formații s-au tachinat reciproc, meciul disputându-se mai mult la mijlocul terenului. „Feroviarii” au încercat prin câteva rânduri să-și creeze situații bune de a marca, însă fără rezultat. Costache a fost singurul jucător al gazdelor care și-a creat două situații de gol. Scorul la pauză, 0-0.

După ieșirea de la cabine, meciul a luat un alt ritm. Ocaziile au început să apară, iar în minutul 77, Planic a luat cartonașul roșu după o imprudență în afara careului. Fundașul celor de la FCSB a pierdut mingea în primă fază, Deac a profitat după ce și-a pus bine corpul în valoare, iar după o tragere de tricou a sârbului, arbitrul Istvan Kovacs i-a arătat acestuia cartonașul roșu. Două minute mai târziu, Vinicius a deschis scorul în Gruia. După o bâlbâială în apropierea careului oaspeților, portughezul a făcut o preluare frumoasă pe piept și l-a învins pe Bălgrădean cu un șut bine plasat. După golul încasat, oaspeții au ieșit mai mult la joc, însă fără sorți de izbândă. Elevii lui Vintilă nu s-au regăsit pe teren, iar ultimele 13 minute au jucat în inferioritate numerică. Pe finalul partidei, CFR s-a apărat foarte bine și a reușit să câștige cele 3 puncte puse în joc, scor 1-0.

Clasament: 1. CFR Cluj 47 puncte, 2. Craiova 40 puncte, 3. Astra Giurgiu 40 puncte, 4. FCSB 39 puncte

CFR Cluj (4-3-3): Arlauskis – Burcă, Vinicius, Boli, Camora – Itu (Hoban ’60), Bordeianu, Djokovic – Deac, Omrani (Rondon ‘ 72), Costache (Petrilă ’84)

FCSB (4-3-3): Bălgrădean – Momcilovic (Olaru ’45) , Planic, Cristea, Crețu – Oaidă, Nedelcu, Moruțan – Coman (Gnohere ’85), Tănase, Man

Te-ar putea interesa si

Comenteaza