Să slăbim, dar nu oricum, să facem sport, dar nu extrem! Să cunoaștem un om frumos, preocupat de frumos!

by Cristina Mihaila

Într-un regim de slăbire alimentația constituie undeva la 65 la sută, 20 la sută sportul, iar 15 la sută odihna, pentru că dacă ești obosit vei dori să mănânci încontinuu. Trebuie să te descoperi, să fii împăcat cu tine, să te bucuri că trăiești, să ajuți atunci când ai ocazia!”- Andreea Dos Santos Monteiro

Este clujeancă, s-a născut în localitatea Rodna din Bistrița-Năsăud, are o soră care locuiește în Cipru și a venit la Cluj când avea 18 ani, să studieze jurnalismul la Uiversitatea Babeș-Bolyai. Până aici nimic surprinzător, dar iată ce urmează… Este pasionată și practiciană în fitness și nutriție, două domenii care interesează pe toată lumea. Știți, se spune că unele meserii vor dispărea în viitor, că oamenii vor fi înlocuiți de roboți, dar nu credem că este posibil în ceea ce o privește pe Andreea. Pe lângă diete și exerciții, ea ne recomandă să fim echilibrați, să evităm frustrările, să nu ne dăm bătuți pentru că fiecare persoană este unică, să facem totul pentru a deveni persoane de încredere și încrezătoare. Deține toate diplomele posibile în domeniile ei, obținute în țară sau străinătate, dar spune că fără experiență, acestea ar fi doar niște foi. Administrează un program online pentru slăbit, un canal de gătit pe Youtube, a participat la Master-Chef, unde a luat din prima sorțul de aur, scrie o carte cu rețete sănătoase și explicații legate de ingrediente, dorește să ajute copii săraci din Cluj, are o familie frumoasă. Și sigur nu le-am spus pe toate!  

FITNESS

Iubesc sportul, de la 15 ani am început să fac fitness. Toată lumea avea câte o activitate sau făcea parte dintr-o bisericuță (n.r. grup cu preocupare comună), dar eu am decis să merg la sală. Am ales o sală de sport în Năsăud, foarte bine utilată, unde lucra o campioană la fitness. Am avut noroc, mergeam când erau puțini clienți și se ocupa doar de mine, m-a ajutat să-mi pun bazele acestui sport, astfel că atunci când am ajuns în Cluj, înainte să-mi iau o chirie, mi-am făcut abonament la sală. Șapte ani, zi de zi. În weekenduri mergeam acasă pentru că tot timpul era ceva de lucru pe lângă gospodărie. Odată, am întrebat-o pe mama ”Avem ceva de lucru în weekend?, mi-a răspuns că nu. De ce întrebi?” Pentru că eu plec la București să-mi iau certificatul de intructor de fitness și culturism. N-a înțeles mare lucru, era confuză. Am toate certificările pe care le poți avea în zona de fitness, începând de la certificari pe partea de aerobic (body pump, cx-worx, body combat, trx, etc.) aqua gym, antrenamente funcționale, antrenamente metabolice, fitness, cycling.

JURNALISM

Părinții nu mi-au dat voie să studiez după liceu sportul, mi-au zis.. ”doar nu vrei să fii profesor educație fizică, nu?”, așa am ajuns să studiez jurnalismul. Când am terminat facultatea m-am angajat pentru o lună la ”Explicatorul” de Cluj, Ruxandra Hurezeanu era atunci redactor șef. Nu pot să spun că mi-a plăcut, nu m-am regăsit. Adunam subiecte, făceam materiale, dar nu găseam o satisfacție, poate dacă aș fi scris despre sport, ar fi fost altceva. Dar abia acum înțeleg că toate au un rost, poate de aceea îmi place acum să comunic, să stau în fața camerelor de filmat.

NUTRIȚIE

M-am înscris la un curs aici, dar am fost dezamăgită, așa că am căutat cursuri care să fie moderne, aplicate, am făcut un curs de nutriție specializat pe partea de fitness și wellness certificat la Miami, SUA. Contează și experiența, eu fiind antrenor de 13 ani.  Pe Healty Lab am multe rețete sănătoase, acum am intrat și pe youtube cu canal de gătit, am rețete de post, pentru copii, mă străduiesc să răspund tuturor.

CARTE

Nu va fi doar de rețete, voi explica la ce ajută fiecare ingredient, de ce recomand combinațiile respective, ce ne furnizează fiecare preparat și când este indicat să îl consumăm. Eu gătesc de la 9 ani, de când am fost nevoită să gătesc pentru tatăl meu, mama fiind internată în spital. Am conștientizat că trebuie să mâncăm sănătos atunci când am început să fac sport. Tot timpul m-am informat, mi-am cumpărat multe cărți, am făscut cursuri. E o carte de suflet pentru mine, am deja peste 60 de rețete proprii. Cred că se va chema ”Pune viață în mâncare!”.

SHAPES

M-am gândit că vreau să ajut cât mai multă lumea să slăbească, să se simtă bine în propria piele, așa că am făcut un program onlinede slăbit, în care am pus la bătaie toate cunoștințele mele, atât de sport, cât și de nutriție. Am avut rezultate excelente de-a lungul timpului și asta mi-a dat curaj să merg mai departe. Am fete din Londra, Viena, Bulgaria, America, Islanda, românce care sunt împrăștiate peste tot în lume si am creat o comunitate draguta. Vorbim zilnic pe un grup pe facebook, ele postează farfuriile lor, pentru că, inevitabil, ești cu telefonul în mână când mănânci și primesc antrenamente personalizate. În program încerc să acopăr cât mai multe arii, fetele primesc  o dieta special care include zile in care dieta este focusata pe detox, collagen boostst, green and protein și altele. De exemplu, nu recomand să mănânci toată ziua salată și să ajungi să ai deficit caloric, nu. Am creat diversitate, adusă la un nivel de master-chef, pe care o îmbin cu antrenamente funcționale sau metabolice. Durează 4 săptămâni, la 14 zile schimbăm regimul și alimetele, ca să nu intre în zona de comfort. Rezulatele apar după primele zile, dar ele au voie să se cântărească doar din 4 în 4 zile. Le explic fiecare poftă, carență, că trebuie să-ți asculți corpul, să înveți să trăiești în armonie cu el. Nu să ne luăm după alții, trebuie să îți găsești calea ta, ceea ce nu e ușor, dar nici imposibil. 

YOUTUBE

Lucrez acum la un cooking show, am filmat deja 4 episoade. Sunt rețete sănătoase, aduse la un nivel de master-chef, dar toată lumea le poate găti. Ultima dată am transformat tradiționala tocăniță, într-o combinație light am făcut-o cu lapte de cocos, orez din conopidă și curry thailandez. Și cu fetița mea, Grace avem rețete. Ea a crescut practic în bucătărie cu mine, îi place să gătească, știe deja să facă prăjitură cu mălai, pizza și altele. Se supără când gătesc fără ea. 

MASTER-CHEF

La preselecție am făcut un preparat sănătos, iar impactul asupra chef-ilor și juraților a fost unul ”uau”.  Am primit un șorț de aur din prima, a fost o surpriză, nimeni nu se aștepta să merg cu un desert, era vorba despre un brownie cu sfeclă roșie, cu cinci texturi diferite: un biscuite crocant, caramel, sfeclă caramelizată, brownie și un sos de zmeură. Am fost invitată la show după ce am început să postez pe net rețete, cred că a contat și povestea mea…sunt tânără, mamă, sunt prezentabilă, am un program de slăbit, lucrez la o carte. Acolo mi-au spus: ”Gata, tu ești cu desertul!”, deși nu era devărat. Am făcut totuși al doilea desert, ”al copilăriei” i-am spus,…mere coapte cu două tipuri de caramel, un biscuite crocant și banana flambatăp în coniac. A fost un moment de liniște, jurații au lins la propriu farfuria și foarte multă lume mi-a cerut rețeta! Familia însă mă aștepta acasă, fetița mea era bolnavă încă de când am plecat, iar să lipsești 2 luni de acasă este enorm de greu, atât pentru un copil de 3 ani, cât și pentru mamă, nici nu mai voia să vorbească cu mine. Și acum îmi spune că vine și ea la Master-chef dacă mai plec vreodată, acolo am ajuns până în top 5 și asta e o mare realizare pentru mine, mi-am demonstrat că pot!”

RECOMANDĂRI

Se spune că în Ardeal lumea mănâncă gras, dar oamenii depun muncă fizică destul de intensă și au nevoie de un aport caloric ridicat, totul are o legătură, pentru că dacă ar mânca doar salată, fizic nu ar face față. A doua ipoteză este că la noi e destul de frig, iar mâncarea ajută pentru termoreglare, avem nevoie de calorii care să ne încălzească corpul. Tot timpul încerc să scot în evidență că la noi nu mai găsim în magazine alimente care să conțină nutrienți, sunt calorii goale. Așa că recomand să ne întoarcem cumva la bază, avem o informație genetică în corp care corespunde cu alimentația din zona respectivă, dacă am mânca nucă de cocos și fructe exotice, corpul nostru nu va avea de unde să ia nutrienții. Pentru noi mai benefic ar fi o varză murată, prune, mere pentru alcalinizare, pentru că și acest aspect este important, toate bacteriile și bolile se dezvoltă în mediu acid.

ECHILIBRU

Sportul ajută la menținerea unei minți sănătoase, dar nu trebuie dus la exprem.  E important să existe echilibru între sport și alimentație pentru că dacă mergi la sală frustrată de faptul că ai mâncat ieri mai mult decât trebuia și astăzi muncești mai mult la sală, până la urmă ajungi să mănânci mult din nou. Nu, trebuie să înțelegem că facem sport pentru că știm că este bun pentru sănătate. Mai întâi, recomand  ca fiecare să se accepte așa cum este, iar sportul să vină cu plăcere. Nu există perfecțiune, dar este normal să vrei să ajungi la cea mai bună versiune a ta. Atât fizic, cât și mental pentru că nu înseamnă că dacă ești ”schelet” ești perfetă. Am observat că oamenii un pic mai plinuți sunt mai fericiți, zâmbesc mai mult, cred că nu ajung să se frustreze că nu pot mânca tot ce își doresc.

VIITOR

Mi-ar plăcea să scot cât mai repede cartea la care lucrez, apoi să construiesc o comunitate de femei aici, la Cluj. Mi-ar plăcea extrem de mult să fac constant acte caritabile pentru a ajuta oamenii sau copiii necăjiți. Acum, de Haloween am fost la o casă de copii cu o prăjitură special creată pentru ei, tot brownie, dar cu dovleac. Au fost încantați și s-au bucurat. Voi continua să-mi dezvolt cooking-show-ul. Nu știu ce o să-mi rezerve viitorul, totul ține de mine. Gătitul este o relaxare, îmi place să creez, să inventez, parcă intru într-o altă dimensiune când intru în bucătărie.

ENERGIA

Cred că oamenii îmi dau energie. Când eram la Master-Chef, m-am plimbat prin gară, eram nearanjată. Am văzut o femeie care stătea pe un pervaz, m-am apropiat de ea, am întrebat-o ce face și mi-a spus că are un copil bolnav în spital. I-am dat ceva bani, am plecat, iar când am intrrat într-un magazin vânzătorul mi-a spus fără să se gândească… ”Ești atât de drăguță!” Eu știam cum eram, dar cred că el nu m-a văzut fizic, a văzut energia mea. Faptul că pot să le dau oamenilor sfaturi, asta mă face să merg mai departe, acum peste 100 de oameni așteaptă rețete de post de la mine. Mi-a plăcut tot timpul să am grijă, cred că asta mă definește. În Rodna aveam grijă de copiii romilor, o întrebam pe mama dacă nu putem să-i luăm acasă…Am crescut într-o continuă nevoie de a a vea grijă de ceva, de cineva!

Cristina Pintilie Șendrea

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

E celebră, e frumoasă și gătește bine! Servus, Cluj! a stat de vorbă cu Andreea Dos Santos, întruchiparea perfecțiunii 26/11/2019 - 16:54

[…] Un interviu complet cu Andreea despre fitness, nutriție, echilibru și viitor, citiți pe Servus, Cluj! unde o puteți vedea și în câteva din ipostazele ei […]

Raspunde

Comenteaza