O nouă expoziție foto pe Bulevardul Eroilor: Opera 100

by admin

Expoziția fotografică OPERA 100 se anunță a fi  punctul culminant al festivităților dedicate primului Centenar din istoria Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Vernisajul va avea loc joi, 19 septembrie.

La 100 de ani de la înființare, Opera Națională Română din Cluj-Napoca își deschide larg ușile pentru toți cei fascinați de povestea din culisele spectacolelor, invitându-i să îi fie alături pentru o serie de activități și surprize aniversare Miercuri și Joi, 18 – 19 septembrie.

Tururile ghidate prin Operă, organizate Miercuri, 18 septembrie, aduc prima invitație deschisă publicului larg dornic să descopere labirinturile impozantei clădiri, cu tainele sale centenare și bucuria oferită la fiecare dezvăluire de cortină, stagiune după stagiune. Tururile ghidatevor avea loc din oră în oră, în intervalul 15:00 – 20:00, locurile acestora fiind deja epuizate de vizitatorii nerăbdători.

Surprizele aniversare continuă Joi, 19 septembrie 2019, ora 14:30, atunci când publicul larg este invitat la Vernisajul Expoziției Foto OPERA 100, montată pe Bulevardul Eroilor (lângă Monumentul Memorandiștilor), ce va dezvălui în premieră o galerie remarcabilă de fotografii cu spectacole legendare, artiști și personalități marcante din istoria Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Vernisajul Expoziției va avea loc în prezența reprezentanților teatrului liric clujean și a unor invitați speciali,intrarea la eveniment fiind liberă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza