FOTOREPORTAJ: NAPOCA OFF ROAD COMMUNITY – Pasiune pentru natură, motoare, aventură, dar și multă responsabilitate socială!

by admin

”Suntem cei care aleg să traiască viața cât mai frumos, să construiască prietenii și să-și testeze aptitudinile. Care visează să vadă locuri pe unde nici un automobil nu a mai trecut de ani de zile, poate niciodată. Vrem sa dormim la corturi, sa explorăm și să povestim despre asta. Off-road-ul pentru noi inseamnă pasiune, efort și dedicație. ”
Nicu Rus, membru fondator NORC

La prima vedere, dragostea și respectul pentru natură, dependența de adrenalină, dorință de căuta și găsi drumurile neumblate, mașinile puternice- acestea sunt câteva dintre motivele care stau la baza înființării clubului Napoca Off Road Community. La o cercetare mai atentă însă, lucrurile se complică. Membrii NORC nu rămân indiferenți la nici una dintre problemele întâlnite în comunitățile din zonele de munte, doresc să curețe de gunoaie cărările din păduri, colaborează cu Primăria sau Poliția pentru acțiuni de responsabilizare. Servus Cluj a stat de vorbă cu unul dintre fondatorii clubului, Nicu Rus, un om de o modestie aparte. Ne-a vorbit despre acțiunile desfășurate până acum și ce și-au propus pentru viitor.

PREZENT: Excursii/offroad/aventură

”Ne adresăm celor care doresc să-și petreacă timpul liber într-un mod diferit. Excursiile vor fi de neuitat, vom îmbina aventura, cu siguranța și comfortul. Ajungem în locuri unde peisajele sunt deosebite, iar traseele sunt alese în funcție de ceea ce își dorește fiecare grup în parte, mai grele sau mai line. Echipa noastră este pregătită să ofere transport și asistență turistică. Mergem mai ales în Munții Apuseni, dar putem extinde distanțele și să batem toată Transilvania. De asemenea, ne-am gândit că am putea să preluăm turiști străini de la aeroport, cărora să le asigurăm cazare, asistență și consiliere turistică pe toata durata sejurului în România.”

TRECUT
”Napoca Off Road Community e un grup dedicat. Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care împărtășesc aceleași valori, pasiuni și reguli. Ce am făcut până acum? De Paști, am continuat o campanie umanitară ”UN PASTE MAI BUN ” organizată de Fundația Lumina, Fundația Tuna, Asociația Pentru Dialog și Fundația Prețuiește Viața. Am găsit 7 familii nevoiașe din Berindu, cărora le-am dus alimente.  Alte 450 de pachete au fost distribuite în zona Ploscoș-Valea Florilor-Crăirit. Le mulțumim colegilor și oamenilor deosebiți care s-au implicat pentru ca acești oameni să aibă sărbători mai liniștite.”

”Noi îi întrebăm tot timpul pe oameni cu ce îi mai putem ajuta. Așa am aflat de un caz deosebit. O persoană imobilizată la pat de multă vreme care avea nevoie de un pat mobil. Am reușit, prin bunăvoința unor oameni, să găsim patul. Mulțumim Transpatagonia Adven și prietenului nostru Dan Șenilă. ”

”La început de iunie, am fost alături de copiii de la ”Căsuța Bucuriei”, i-am dus într-o excursie la monumentul de la Bobâlna. A fost o adevărată aventură pentru ei!”

VIITOR

”Din această toamnă, împreună cu Poliția Rutieră și două școli din Cluj, vom organiza acțiuni pentru pentru responsabilizarea pietonilor. Copiii poartă căști și nu aud mașinile sau se uită la telefoane pe trecerile de pietoni, crezând că sunt în siguranță. Le vom arăta că și pe zebră trebuie să te asiguri, să fii atent.”

”Vrem să adunăm gunoaiele din zonele greu accesibile din zona Făgetului, apoi să le coborâm pentru a fi preluate de firmele de salubritate. Am propus deja Primăriei un parteneriat în acest sens și ne-au transmis că de-abia așteaptă să începem acțiunea.”

”Suntem pregătiți să oferim grupurilor de clujeni să petreacă o duminică între prieteni, la o competiție NORC, la vestitul ”Poligon a lui Rareș”. Consilierul tehnic pentru acest traseu vă promite un traseu ”ușor” și cu multe satisfacții personale! Îi așteptăm pe cei interesați la  FORREST CUP, o competiție care se desfășoară, tot așa, în decurs de o zi, prin pădurile din apropierea Clujului. Șoferii pot veni împreună cu membrii familiilor lor. Ne propunem să pescuim, să stăm la corturi, să gătim impreună. Vor fi zile de neuitat!”

CristinaPintilie Șendrea

Te-ar putea interesa si

Comenteaza