Radio Renașterea a împlinit 20 de ani de la prima emisie

by admin

Radio Renașterea, radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a împlinit miercuri, 1 mai, 20 de ani de la prima emisie.

Cu aceast prilej, joi, 2 mai, de la ora 12, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat o slujbă de Te Deum.

La eveniment au fost prezenți Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, angajații, colaboratorii radioului, membrii Permanenței Consiliului Eparhial, oficialități locale și județene, precum și ascultători fideli ai postului de radio.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe toți cei ce fac misiune prin intermediul acestui post de radio.

Slujba a fost transmisă în direct pe frecvențele Radio Renașterea. De asemenea, în perioada 1-2 mai, au putut fi ascultate mai multe emisiuni cu caracter aniversar.

După slujba de Te Deum, în cadrul Zilei Porților Deschise, doritorii au putut vizita sediul radioului, având prilejul să-i felicite și să-i cunoască pe realizatorii emisiunilor preferate.

Radio Renașterea a fost înființat la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, având menirea ca, „pe calea undelor, cuvântul Evangheliei să coboare de pe amvoane şi să pătrundă în suflete şi conştiinţe”.

Aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, Radio Renaşterea a început să emită în data de 1 mai 1999, pe frecvenţa 91.2 MHz/FM stereo, 24 de ore din 24, în municipiul Cluj-Napoca şi împrejurimi. Frecvența pe care Radio Renașterea emite acum în Cluj-Napoca este 91 MHz/FM.

Începând cu 1 mai 2004, acesta poate fi recepţionat online, pe internet, la adresa: www.radiorenasterea.ro, iar din data de 1 mai 2005 emite la Bistriţa, al doilea oraş ca importanţă din Arhiepiscopia Clujului, pe frecvenţa 102 MHz/FM stereo.

Cea mai nouă frecvență pe care Radio Renașterea a început să emită, este cea de la Huedin, pe frecvența 99.1 MHz/FM, inaugurată în 2 octombrie 2018.

Sediul radioului se află în clădirea centrului eparhial al Mitropoliei Clujului, din Piața Avram Iancu, nr. 18.

Programele promovează şi prelungesc misiunea Bisericii în dubla sa dimensiune: religioasă şi culturală. Grila de programe cuprinde emisiuni cu caracter religios, cultural, social, muzical și informativ, emisiuni ce se doresc a fi spații de întâlnire și dialog dintre Evanghelie și sensibilitatile omului contemporan.

Redacția cuprinde cinci departamente: teologic, social, cultural-muzical, informativ și tehnic, în care își desfășoară activitatea peste 20 de oameni. Colectivul redacțional este format din oameni tineri și foarte tineri, cu studii diferite: teologie în cea mai mare parte, dar și muzicologie, filologie, filosofie, teatru și jurnalism.

Activitatea postului de Radio Renașterea este sustinută de numeroși colaboratori: preoții profesori de la Facultatea de Teologie și Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, teologi, scriitori, profesori, medici, juriști, folcloriști, muzicologi, artiști, profesori, copii, elevi, studenți, funcționari publici și alții.

„Una din principalele coordonate pe care activitatea postului de radio al Arhiepiscopiei a urmărit-o a fost descoperirea și adâncirea modului în care Biserica se implică social: Biserica și Școala, Biserica și Armata, Biserica în spitale, Biserica în penitenciare, Biserica și tinerii, Biserica și problemele sociale. Din toate aceste repere s-au născut emisiuni, întrebări, răspunsuri și soluții, cu care Biserica vine în întâmpinarea problemelor oamenilor. Ca și mărturie stau și numeroasele campanii umanitare, organizate prin intermediul postului de Radio Renașterea pentru cei aflați în suferință și care au beneficiat din plin de ajutorul semenilor lor”, precizează oficialii mitropoliei.

În Biserica Ortodoxă Română mai funcționează, în afară de Radio Renașterea, și de radioul oficial al Patriarhiei Române, Radio Trinitas, alte trei radiouri eparhiale: Radio Dobrogea, Radio Reîntregirea și Radio Lumina.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza